Casă individuală de locuit Subsol+Parter+Etaj (S+P+E), satul Frumusica, comuna Băcioi, mun. Chișinău
Vă prezentăm un proiect de casă interesant într-un sat care este o suburbie a municipiului Chișinău, într-o zonă liniștită, însă cu tendințe de dezvoltare pe viitor.
Ce este interesant este faptul că beneficiarii s-au adresat la noi dupa luni de zile în care au căutat o casă de vânzare în toate suburbiile Chișinăului, negăsind nici una care să îi sadisfacă la calitate, eficiență energetică, cost și planimetrie, fapt pentru care au decis să își construiască propria casă.
Aceasta reprezintă un regim de înălțime S+P+E cu subsol parțial, Parter și etaj, cu terasă adițională și un balcon matrimonial. Luând în calcul suprafața parterului și etajului, sunt circa 160 m2 interiori.
Clădirea a fost concepută cu mai multe măsuri de eficiență energetică, și anume orientarea față de sud, sistem de ventilație cu recuperare de căldură, grosimi foarte bune, și anume izolația fațadei cu 200 mm polistiren grafitat, izolația acoperișului cu 300-400 mm polistiren XPS, izolația plăcii pe sol cu 150 mm polistiren XPS, iar pereții de soclu/fundație cu 100-150 mm polistiren XPS. Totuși în camera tehnică au fost gândite reșele inginerești de rezervă, și anume adițional la centrala pe gaz sau pompa de căldură aer-apă, va fi un cazan cu combustibil solid (lemne, cărbune, peleți) care poate fi instalat în caz de urgență, fără nici un deranj interior.
Structura este din beton-armat, pereții exteriori sunt din blocuri ceramice 300 mm grosime, pereții interiori din cărămidă ceramică 120 mm, acoperișul este unul plat cu învelitoare din TPO.
